Concurs pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a funcţiei publice de execuţie vacante de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului impozite și taxe locale, încasăti și urmărire.

Municipiul Marghita, cu sediul în Marghita, str.Calea Republicii,  nr.1 organizează concurs pentru ocuparea, pe durată nedeterminată, a funcţiei publice de execuţie vacante de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului impozite și taxe locale, încasăti și urmărire.

  1. Condiţii de participare la concurs:

Condiţile generale: să îndeplinească condiţiile prevăzute la art.54 din Legea nr.188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare:

  • are cetăţenia română şi domiciliul în România;
  • cunoaşte limba română, scris şi vorbit;
  • are vârsta de minimum 18 ani împliniţi;
  • are capacitate deplină de exerciţiu;
  • are o stare de sănătate corespunzătoare funcţiei publice pentru care candidează, atestată pe bază de examen medical de specialitate;
  • îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică;
  • îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei publice;
  • nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice;
  • nu a fost destituită dintr-o funcţie publică sau nu i-a încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;
  • nu a desfăşurat activitate de poliţie politică, astfel cum este definită prin lege.

Condiţii specifice:

  • Studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţe economice – toate specializările;
  • Vechime ȋn specialitatea studiilor necesare exercitării funcṭiei publice: nu este cazul;

Condițiile de desfăşurare ale concursului:

Dosarele de înscriere la concurs se depun la sediul Municipiului Marghita, în perioada 29.06-18.07.2018, inclusiv. În termen de 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs va selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare la concurs.

Probele de concurs se vor desfăşura la sediul Municipiului Marghita, astfel:

–   Proba scrisă în data de 30.07.2018, ora 10:00, pentru candidaţii declaraţi pentru candidaţii declaraţi admişi la selecția dosarelor;

–   Interviu în data de 2.08.2018, ora 10:00, pentru candidaţii declaraţi admişi la proba scrisă.

Dosarul de înscriere

Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici, modificată şi completată:

  • formularul de înscriere, care se pune la dispoziția candidaților de către secretarul comisiei de concurs și pe site: www.marghita.ro;
  • curriculum vitae, modelul comun european;
  • copia actului de identitate;
  • copii ale diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări;
  • copia carnetului de muncă şi după caz, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi, după caz, în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice;
  • copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului;
  • cazierul judiciar;
  • declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia;
  • certificat de căsătorie (dacă este cazul).

Formatul standard al adeverințelor prevăzute la punctul 5) este cel prevăzut de anexa nr. 2D la HG nr.611/2008, cu modificările și completările ulterioare, iar în cazul în care adeverinţele au un alt format decât cel menționat, acestea trebuie să cuprindă elemente similare celor prevăzute în anexa nr. 2D şi din care să rezulte cel puţin următoarele informaţii: funcţia/funcţiile ocupată/ocupate, nivelul studiilor solicitate pentru ocuparea acesteia/acestora, temeiul legal al desfăşurării activităţii, vechimea în muncă acumulată, precum şi vechimea în specialitatea studiilor.

Adeverinţa care atestă starea de sănătate conţine, în clar, numărul, data, numele emitentului şi calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătăţii Publice.

Copiile de pe actele menționate mai sus se prezintă în copii legalizate sau însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitatea cu originalul de către secretarul comisiei de concurs, cu excepţia documentului prevăzut la punctul 3) care se poate transmite şi în format electronic, la adresa de e-mail: resurse.umane@marghita.ro, cu specificarea perioadei de desfășurare a concursului, a compartimentului și a funcției publice pentru care candidatul își exprimă opțiunea.

Documentul prevăzut la punctul 7) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului pe tot parcursul desfăşurării concursului, dar nu mai târziu de data şi ora organizării interviului, sub sancţiunea neemiterii actului administrativ de numire.

Bibliografia, actele necesare înscrierii la concurs, atribuțiile prevăzute în fișa postului sunt afișate la sediul instituției și pe site-ul www.marghita.ro.

Date de contact: adresă de corespondență: Marghita, C.Republicii nr.1, cam.10; tel. 0359/409977 int.15; fax 0359/409982; e/mail: resurse.umane@marghita.ro, site: www.marghita.ro

Bibliografia stabilită pentru organizarea concursului de recrutare în vederea ocupării funcţiei publice de execuţie de inspector, clasa I, grad profesional debutant din cadrul Serviciului impozite și taxe locale, încasări și urmărire:

  1. Constituția României;
  2. Legea nr.188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicata r(2), cu modificările şi completările ulterioare;
  3. Legea nr.7/2004 privind Codul de conduită al funcţionarilor publici, republicată;

4.Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

  1. Legea nr.227/2015 privind Codul fiscal, Titlul IX- impozite și taxe locale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. HG nr.1/2016 – Normele metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul Fiscal, Titlul IX-Impozite si taxe locale, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Legea nr.207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
  4. Legea nr. 85/2014 Legea insolventei, cu modificările și completările ulterioare;
  5. OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Notă: Candidaţii vor avea în vedere la studierea actelor normative prezentate în bibliografia de mai sus, inclusiv republicările, modificările şi completările acestora.

Atribuțiile prevăzute în fișa postului:

  1. Urmăresc achitarea de către contribuabili persoane fizice si juridice, a tuturor debitelor înscrise în evidenţă reprezentând impozite pe clădiri, terenuri şi taxa auto precum si a amenzilor de circulatie si diverse;
  2. Întocmeşte titluri executorii şi declaraţii de creanţă în următoarele cazuri:

-de reorganizare şi lichidare judiciară;

-intrării în procesul de faliment a debitorilor persoane juridice;

-de executare pentru executorii judecătoreşti, etc., solicitând dacă este cazul colaborarea cu celelalte servicii;

  1. Activează pe teren în vederea mobilizării contribuabililor persoane fizice si juridice la plata datoriilor în cadrul termenului de plată stabilit de legislaţia în vigoare;
  2. Întocmeşte dosarele de urmărire şi documentele necesare urmăririi contribuabililor persoane fizice si juridice;
  3. Constată starea de insolvabilitate a debitorilor persoane fizice si juridice, conform prevederilor legale;
  4. Urmăreşte situaţia debitorilor persoane fizice si juridice declaraţi în stare de insolvabilitate pe toată durata dreptului de a cere executarea silită, procedând la scăderea pentru cauze de insolvabilitate a obligaţiilor bugetare;
  5. Întocmeşte dosare de executare silita a persoanelor fizice si juridice în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
  6. Întocmeşte conform cadrului legal, documentaţia pentru întreruperea prescripţiei;
  7. Întocmeşte titlurile executorii împotriva persoanelor fizice si juridice, debitori ai bugetului local şi ţine evidenţa acestora;
  8. Ia măsuri eficace de încasare a veniturilor bugetare, prin poprirea veniturilor precum si a conturilor debitorilor persoane fizice si  juridice, deschise la diverse unităţi bancare;
  9. Îndeplineşte măsurile asiguratorii, sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile şi/sau imobile debitorilor;
  10. Are o evidenţă strictă a dosarelor de executare, cât şi a popririlor în cazul persoanelor fizice;
  11. Asigura comunicarea şi colaborarea cu expertii evaluatori in vederea evaluării bunurilor înaintea valorificării lor;
  12. Asigură actualizarea preţului de evaluare ţinând cont de rata inflaţiei;
  13. Întocmeşte procesele verbale de sechestru ale bunurilor aflate în proprietarea debitorilor restanţi;
  14. Va proceda la valorificarea bunurilor sechestrate în una dintre modalităţile:
  15. a)înţelegerea părţilor;
  16. b)vânzare în regim de consignaţie a bunurilor mobile;
  17. c)vânzare directă;
  18. d)vânzare la licitaţie;
  19. e)alte modalităţi admise de lege, inclusiv valorificarea bunurilor prin case de licitaţii, agenţii imobiliare sau societăţi de brokeraj, după caz.
  20. În vederea realizării creanţelor bugetare aplică prevederile Legii. nr. 207/2015-privind Codul de procedura fiscala cu modificările şi completările ulterioare;
  21. Are în vedere însuşirea, respectarea şi aplicarea prevederilor legislaţiei fiscale în materie, precum şi a normelor cu caracter intern stabilite prin note de serviciu şi note interne;
  22. Foloseşte capacitatea şi experienţa profesională, iniţiativa şi priceperea în realizarea atribuţiilor de serviciu şi a celorlalte sarcini;
  23. Îndeplineşte in conditiile legii orice alte sarcini repartizate de conducere sau seful de serviciu, legate de activitatea pe care o desfasoara;
  24. Respectă şi aplică întocmai reglementările interne privind arhivarea documentelor;
  25. Are obligația îșiînsușească și să respecte Codul de conduită a funcționarilor publici; Regulamentul Intern, toate regulamentele din cadrul instituției care au legătură cu activitatea pe care desfășoară;
  26. Au obligatia sa respecte normele de protectie a muncii si normele P.S.I., în conformitate cu prevederile art.13 lit.d) a Legii nr.319/2006 salariatul va respecta normele şi atribuţiile de S.S.M. corespunzător funcţiei exercitate.

Declaratie pe propria raspundere cf art 54 din L. 188 (2)

CV_European_HG_1021_2004 MODEL

ANEXA Nr 3 FORMULAR INSCRIERE F P

Updated: 29th iunie 2018 — 09:02
Copyright @ Municipiul Marghita 2015 +40259 362001 primaria@marghita.ro
Webmaster