Municipiul Marghita organizează examen de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual de execuție din cadrul instituției în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

Municipiul Marghita organizează examen de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual de execuție din cadrul instituției în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, actualizată, a H.G. nr. 286/2011 – pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcţiilor contractuale şi a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, actualizată și a Dispoziției Primarului municipiului Marghita nr. 286/2015 Privind aprobarea procedurii de organizare și desfășurare a examenului de promovare a personalului contractual din cadrul Primăriei    Municipiului Marghita și din instituțiile subordonate, pentru următoarele posturi:

  • 1 post de inspector de specialitate, gradul I, Biroul administrarea domeniului public și privat și transport public local, care prin promovare va deveni inspector de specialitate gradul IA;
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul I – compartiment bază sport, care prin promovare va deveni inspector de specialitate gradul IA;
  • 1 post de inspector de specialitate, gradul I – compartiment urbanism, protecția mediului, cadastru funciar, care prin promovare va deveni inspector de specialitate gradul IA;
  • 2 posturi de bibliotecari M, treapta I – Biblioteca ”Ioan Munteanu” Marghita, care prin promovare vor deveni bibliotecar M treapta IA;

Examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare se organizează la sediul Municipiului Marghita, str. C.Republicii nr.1, astfel:

Condiții de participare: Pentru a participa la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidații trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții:

  • minim 3 ani vechime în gradul/treapta din care promovează,
  • să fi obţinut calificativul “foarte bine” la evaluarea performanţelor profesionale individuale cel puţin de două ori în ultimii 3 ani,
  • să nu aibă o sancţiune disciplinară aplicată și neradiată în condiţiile Legii nr.53/2003 Codul muncii, actualizată.

Dosarul de concurs:

În vederea participării la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare, candidații vor depune următoarele documente:

  • cerere de înscriere la examen adresată conducătorului instituției,
  • copii ale rapoartelor de evaluare a performanțelor profesionale individuale din ultimii 3 ani,
  • adeverință eliberată de compartimentul resurse umane în vederea atestării vechimii în gradul profesional/treapta profesională din care se promovează;
  • copia actului de identitate.

Data limită de depunere a dosarelor de participare la examenul de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare este 19.10.2018 inclusiv. În termen de maximum două zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a dosarelor, comisia de concurs are obligația de a selecta dosarele de concurs pe baza îndeplinirii condițiilor de participare.

Susținerea examenului de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare:

Examenul constă în susținerea unei probe scrise.

Proba scrisă va avea loc în data de 24.10.2018, ora 11,00, la sediul Municipiului Marghita.

…………………..

Afișarea rezultatelor  – 26.10.2018, la sediul Municipiului Marghita.

După afişarea rezultatelor obţinute la selecţia dosarelor, respectiv proba scrisă, candidaţii nemulţumiţi pot depune contestaţie în termen de cel mult o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului selecţiei dosarelor, respectiv de la data afişării rezultatului probei scrise, sub sancţiunea decăderii din acest drept.

Bibliografia pentru funcțiile contractuale de execuție pentru care se organizează examen/concurs de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare:

 

 

  1. Bibliografia stabilită pentru organizarea concursului/examenului de promovare în grad/treaptă profesională pentru postul de inspector de specialitate S, I – Biroul administrarea domeniului public şi privat şi transport public local:

Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

Legea nr.265/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, cu modificările si completările ulterioare;

HCL nr.120/28.10.2010 privind aprobarea regulamentlui pentru transportul public local prin curse regulate speciale;

HCL nr.131/20.10.2011 privind aprobarea rugulamentului pentru transportul public local prin curse regulate.

  1. Bibliografia stabilită pentru organizarea concursului/examenului de promovare în grad/treaptă profesională pentru postul de inspector de specialitate S, I – Biroul administrarea domeniului public şi privat şi transport public local –compartiment bază sport:

Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

Decretul nr.209/1976 privind aprobarea Regulamentului operaţiilor de casă ale unitatilor socialiste;

Ordinul nr.2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii;

Ordin nr.3512/2008 privind documentele financiar-contabile – Anexa nr.2-Norme specifice de întocmire şi utilizare a documentelor financiar-contabile (GRUPA a III-a – BUNURI DE NATURA STOCURILOR; GRUPA a IV-a – MIJLOACE BĂNEŞTI ŞI DECONTĂRI);

HCL nr.120/30.11.2017 privind aprobarea regulamentuluinde administrare și utilizare a terenurilor și spațiilor destinate educației fizice și sportului, precum și anexelor acestora, aparținând domeniului public și privat a Consiliului Local și Primăria Marghita.

  1. Bibliografia stabilită pentru organizarea concursului/examenului de promovare în grad/treaptă profesională pentru postul de inspector de specialitate S, I – Compartiment urbanism, protecția mediului, cadastru funciar:

Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

Legea nr. 18 /1991 a fondului funciar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietăţii, justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

HG nr.890/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor;

  1. Bibliografia stabilită pentru organizarea concursului/examenului de promovare în grad/treaptă profesională pentru postul de bibliotecar M, I – Biblioteca ”Ioan Munteanu Marghita”:

Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr.477/2004 privind Codul de conduită a personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice;

Legea bibliotecilor nr. 334/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

Legea nr.111/1995 privind Depozitul legal de documente, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul nr.2069/1998 pentru aprobarea Regulamentului de organizare si functionare a bibliotecilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

Ordinul nr.2062/2000 pentru aprobarea Normelor metodologice privind evidenţa, gestionarea şi inventarierea documentelor specifice bibliotecilor publice, cu modificările și completările ulterioare.